Încrederea se naște dintr-o relație de onestitate medic-pacient, în căutarea soluției terapeutice potrivite, oferită la momentul oportun 

Călătoria terapeutică a pacientului începe cu mult înainte, pot să treacă ani până la descoperirea bolii, cauzei, tratamentului. Uneori, pacientul se lovește de neîncredere, alteori de necunoaștere, dar întotdeauna descoperă calea potrivită, prin adresarea întrebărilor. Dl. Moldovan a descoperit boala, s-a întrebat, a întrebat la rândul său. Iniţial, nu a aflat răspunsuri. A fost intrigat uneori. Dar nu a dezertat. A căutat soluții.

Care a fost istoricul bolii – cardiomiopatie hipertrofică obstructivă (HOCM)? Când au apărut primele simptome care v-au îngrijorat?

Dl. Moldovan: În 2011, am făcut o nevralgie intercostală, pe care am asociat-o cu o problemă la inima. Am fost la medic in Târgu Mureș, unde mi-a fost descoperită cardiomiopatia. Pe vremea aceea, mușchiul inimii (septul) depășea cu puțin limitele normale, avea 15mm. Știam, așadar, că am această boală, dar am ignorat-o cu desăvârșire timp de 10 ani, până când (în 2021) am început să obosesc din nimic… mergeam pe stradă, pur și simplu, oboseam. Am mers la un control la Spitalul Militar din Brașov, unde nu doar că au confirmat boala, dar au descoperit obstrucția, boala devenise cardiomiopatie hipertrofică obstructivă (HOCM). Am început să caut soluții, am făcut multiple investigații, am stat de vorbă cu mai mulți medici chirurgi din: Iași, Târgu Mureș, Brașov. De la fiecare medic auzeam același lucru: că va fi necesară o intervenție chirurgicală. La întrebarea mea: “Ce șanse am să îmi revin?”, erau rezervați, îmi explicau complexitatea intervenției și evitau să pună un prognostic. De fiecare dată am plecat din acele cabinete descurajat, cu neîncredere, cu un gust amar și am continuat să caut soluții.

Încrederea se naște din onestitate, în momentul în care oamenii se descoperă în experiența vulnerabilității, în momentele grele, în temerile lor, în durere și au șansa de a deveni oameni călăuză pentru alți oameni care au trecut prin experiente similare.

Care au fost oamenii care v-au îndrumat? Cum a început drumul către aflarea soluției?

Dl. Moldovan: Cardiologul din Miercurea-Ciuc, care a devenit medicul meu curant, m-a pus în legătură cu un fost pacient care a fost operat recent de HOCM la spitalul Monza din București. Am avut o întâlnire cu acesta, se afla la un an de la operaţie. Dânsul mi-a vorbit despre medicul chirurg care l-a operat, Prof. Dr. Lucian Dorobanțu.

M-am programat la un control la Prof. Dr. Lucian Dorobanțu. Aici lucrurile au stat cu totul altfel, în aproximativ 10 minute de discuții, nu a durat mai mult… am știut că am gasit soluția problemei mele. Dl. doctor mi-a vorbit calm, în cuvinte simple, pe înțelesul meu, mi-a explicat cu claritate care sunt riscurile și care sunt beneficiile intervenției chirurgicale. Mi-a spus că nu este o urgență, dar că ar fi bine să prioritizez intervenția astfel încât lucrurile să nu se înrăutățească. În stilul lui caracteristic, cu o siguranță de sine remarcabilă (siguranță pe care a reușit să mi-o transmită și mie), m-a încurajat, spunându-mi că intervenția este sigură, iar șansele de recuperare sunt aproape de 100%. M-a asigurat că este decizia corectă și m-a sfătuit ce e mai bine pentru mine. Am plecat din cabinet plin de încredere și speranță, dar și cu o ușurare în suflet. Căutările mele au luat sfârșit.

A urmat o perioadă în care a trebuit să iau decizia, rămăsese să mă conving eu însumi. A fi supus unei intervenții chirurgicale pe cord este o decizie greu de luat, necesită curaj și multă susținere din partea celor dragi. A contat foarte mult atât discuţia cu pacientul operat, dar mai ales cu dl. doctor. Știind că trebuie să prioritizez acest lucru, mi-au trebuit totuși 2 luni, din noiembrie până în ianuarie, când am luat decizia și m-am programat la intervenţie.

Cum a decurs recuperarea după intervenția chirurgicală?

Dl. Moldovan: Imediat după intervenţie, a fost o perioadă mai grea, am avut fibrilații destul de puternice, am înțeles că sunt normale în cazul unei inetvenții chirurgicale pe cord, dar și pentru că aveam acest antecedent. Am stat 3 zile la ATI, unde personalul medical a fost total dedicat și mi-a oferit  tot suportul medical necesar recuperării. În a 5-a zi de la operație, mă plimbam deja prin salon, iar asta m-a încurajat foarte tare, eram bine! La o săptămână de la operație nu mai aveam nevoie de sprijin. A rămas să mai rezolvăm problema aceasta cu fibrilația, care poate să mai persiste, dar mă aflu sub supravegherea unui medic cardiolog din echipa European Cardiomyopathy Center, dr. Răzvan Ticulescu, care m-a revăzut pentru consult la o lună de la operație, mi-a ajustat medicația, iar starea mea s-a îmbunătățit considerabil.

În privința modului de viață, ce îmbunătățiri ați constatat?

Dl. Moldovan: Exercițiile cardiace și bicicleta de cameră nu au mai fost urmate de oboseală absolut deloc. Plimbările în aer liber le-am evitat pentru că a fost o perioadă foarte friguroasă, temperatura e scăzută în februarie în jud. Harghita. În cazul unui efort excesiv exista riscul să reapară episode de fibrilații. Am decis să evit o vreme. Dacă înainte nu puteam să fac niciun fel de efort (dacă urcam un etaj eram foarte obosit), acum pot desfășura activitățile curente fără probleme, inclusiv exercițiile fizice zilnice.

Oamenii dau binele mai departe. Și binele se amplifică. Generozitatea naște generozitate.

A fost util sfatul unui alt pacient care s-a confruntat cu boala – cardiomiopatie hipertrofică obstructivă/HOCM? De ce a fost atât de greu de luat decizia intervenției chirurgicale? Cu ce temeri se confruntă pacientul aflat în fața unei decizii de intervenție chirurgicală cardiacă? Ce ați recomanda altor pacienti?

Dl. Moldovan: În urmă cu 2 ani, când am început să obosesc excesiv fără motiv, calitatea vieții mi s-a redus considerabil. Decizia este grea, repet. Este nevoie de un factor motivațional care să declanșeze în tine un mecanism tip soluție, care să învingă frica. Principalii factori au fost deteriorarea agresivă a calității vieții și perspectiva sumbră a unui viitor în care să nu mă mai pot deplasa, sau chiar mai rău… decesul. În fața unei astfel de decizii te gândești și la lucruri negative, de multe ori la ce e mai rău,  astfel un alt factor motivațional este identificarea medicului care sa-ți inspire încredere deplină, în mâinile căruia îți pui viața, în cazul meu dl. Prof. Dr. Lucian Dorobanțu. Bineînțeles că m-a ajutat și conversația cu pacientul care a trecut deja prin boală, a fost foarte încurajator faptul că la 1 an de la operație era foarte bine. Pentru a lua decizia, ai nevoie de un sprijin moral susținut, voi da mai departe ajutorul primit. Numărul meu de telefon este deschis oricărui pacient care are nevoie de ajutor moral și voi împărtăși cu acesta experiența prin care eu am trecut, astfel încât să înțeleagă cât de ușor se poate trece peste această operație. Inima nu se reface instant, dar în momentul vindecării totale, pacientul își poate relua viața, ca și cum nu ar fi trecut niciodată prin boală.

Cum este din punct de vedere al familiei pacientului această experiență? Cum putem acorda suport persoanei dragi într-un moment de vulnerabilitate?

D-na Moldovan – soția pacientului: Decizia a fost a lui, dar și a noastră, a familiei. Am fost cu totul alături de el, am suferit împreună. Am simțit că domnul Dr. Dorobanțu ne-a oferit șansa unei vieți normale, ne-am simțit susținuți. La rândul nostru, i-am transmis în permanență gânduri pozitive, încurajări și optimism. Ne bucurăm că acum este bine, că are speranța în a privi viitorul.

Când pacientul își recapătă integritatea fizică, își reconsideră prioritățile și capătă claritate și o nouă viziune asupra viitorului.

Cum v-a schimbat această experiență modul de gândire?

Dl. Moldovan: Înainte de operație singura mea preocupare era să rezist, să îmi pot continua cariera. Polițist fiind (specialist IT&C), din cauza bolii am fost trecut în rezervă chiar înaintea intervenției chirurgicale. După operație, cand am văzut cum au decurs lucrurile, pot să spun că orizonturile mi s-au deschis, am curaj să afirm că îmi fac planuri și proiecte pe termen lung. Deși aparent am făcut o pauză în carieră, fiind IT-ist nu trebuie să stau prea mult să îmi găsesc de lucru. Am început deja colaborări în zona AI – inteligența artificială.

Întotdeauna un moment de cumpănă – o boală, de pildă – este gestionată dincolo de armele de care dispune medicina modernă, care oferă astăzi soluții terapeutice în spiritul “High precision medicine”, de experiența de cunoaștere reciprocă în cadrul relațiilor interumane, pacienți, medici, oameni călăuzitori meniți să confere experienței medicale descoperire, înțelegere și semnificație.

Iată de ce într-o lume a viitorului, care se rescrie de acum în paradigma Artificial Intelligence – va fi necesară păstrarea și cultivarea umanității gestului terapeutic, într-o întâlnire facilitată de comunicare, ca liant între omul de astăzi și tehnologia viitorului. Poate mai actuală ca niciodată rămâne întrebarea lui Yuval Harari ȋn Sapiens. Spune astfel:  întrebarea viitorului va fi nu ce ne dorim, ci “Ce ne dorim să ne dorim?”, aducând în prim plan îngrijorarea noastră a tuturor, ca într-o lume dominată de roboți și algoritmi să nu ne pierdem pe noi, de fapt, Umanitatea!

Înțelegem că mai avem o șansă când ne chestionăm pe noi înșine și ne descoperim în fiecare zi ȋntr-o altă lumină, într-o altă versiune, cea evoluată-uman, prin trăirea care să cultive deschiderea, bunătatea, generozitatea, iubirea aproapelui și prin cuvintele care să exprime această ȋntrupare a Divinului din noi. Nihil sine Deo!